o explicatie aproape perfecta.

12 ianuarie 2017.

VOUA.

Mi-e straniu sa scriu in romana, dar va datorez o explicatie. Voua, cititorii cu care am inceput si posibil, cativa care ati ramas.

Ajunsesem intr-un punct unde ma intrebam cine am devenit, de ce mi-am schimbat modul de a gandi asa repede si neobservabil si, cel mai important, care-i motivul pentru care fac tot ce fac?

Am simtit a doua parte a anului trecut ca un calator nepregatit pe un drum necunoscut, un drum pe care pe-atunci il consideram complet firesc, desi, in realitate, eram atat de vulnerabila incat fiecare moment mic fura cate ceva din mine si incetul cu incetul, ma indepartam din ce in ce mai mult de ceea ce insemna ceva cu adevarat pentru mine. Eram intr-o nevoie constanta de schimbare, cu o gandire complet imatura si cu o nerabdare imensa. Am inceput sa exersez live, in ochii tuturor. Nici nu ma gandeam la consecinte, nici nu ma gandeam la comunitatea pe care o construisem si oamenii care asteptau un anumit tip de continut de la mine. Eram egoista, neconcentrata, numai in capul meu. Nu intelegeam ca oamenii vad numai ce li se arata, si nu ceea ce iti creezi tu in minte.

Apoi, au inceput intrebarile. De ce asa, cum sa le transmit, cine citeste? Desi continuam si continuam, un lucru era cert, si-anume faptul ca nu ma satisfacea deloc. Nu mai scriam din placere, ci doar ca sa scriu. Ca sa fie acolo. Din cand in cand, daca simteam ca e ceva ce cu adevarat conteaza, imi puneam tot sufletul si munceam la proiect, astfel incat sa ma mandresc cu el. Dar asta se intampla printre o multime de altele, pe care le consideram inutile, le faceam in completa monotonie, le faceam din cauza ca nu-mi doream sa pierd constanta, sa intru intr-un blocaj, sau s-o iau pe alatura si sa fac doar ce-mi place mie, fara sa imi pese de publicul meu.

Intr-un fel, oricum cred ca eram mai isteata atunci, nu gandeam prea in detaliu si asta functiona, dar nu ma facea pe mine, ca si creator, fericita.

 Mai apoi, m-am surprins trista, goala pe interior. Nu-mi mai placea nimic, voiam ca totul sa fie perfect, si oricat de multa munca depuneam, nimic nu era nici macar ‘bine’. Pe cand adunam din ce in ce mai multa negativitate, neascultandu-i pe cei din jur care imi spuneau ‘nu trebuie sa fie perfect, trebuie sa fie semnificativ’, mi-am pierdut increderea in sine.

Si-a fost o pierdere asa ciudata, la inceput n-am inteles-o. Ma gandeam ca pur si simplu cresc, si asa trebuie sa fie. Chestia e ca eram atat de nesigura pe mine incat nu aveam putere de nimic. Ma fortam foarte tare sa ies din stare, pentru ca nu ma simteam bine in pielea mea. Aveam mii de indoieli pe zi, incepuse sa-mi fie frica sa fac orice pentru ca nu voiam sa dezamagesc pe nimeni. Cel mai greu era, ca in tot timpul asta, eram constienta de tot ce se intampla. Stiam foarte bine ce trebuia sa fac ca sa ies din starea aia, trebuia sa imi ies din zona de confort. Si usor, usor, reuseam. Octombrie, Noiembrie mergeam aproape peste tot pe jos, petreceam ore afara, singura, mergand si ascultand ori muzica (sa-mi aranjez gandurile), ori podcasturi, de la povesti frumoase, pana la spiritualitate.

Si voiam, voiam asa tare sa creez si sa inspir, dar 1. nu stiam cum sa-mi organizez viziunea creativa 2. aveam impresia ca nimeni nu m-ar intelege.

Sa fiu oare sincera despre postarea pentru primul an de blog? Da, eram incantata si eram nostalgica, si eram mandra in mare parte, dar totusi nu eram…implinita? Si uite ca, din nou, voiam sa fi fost perfect, dar aveam impresia ca totul era atat de incurcat, n-avea pic de ordine, relevanta, echilibru. Pe atunci, dezordine insemna ca scriam ba in romana, ba in engleza, ba in ambele limbi. Daca o poza nu-mi placea, nu-mi mai placea intreg articolul. Si tocmai de aceea, in ziua in care am implinit primul an de blog, aveam impresia ca am ramas singura, sarbatorind ceva ce n-a iesit cum trebuie.

Am luat o pauza, am citit, am incercat de nenumarate ori sa-mi recolectez energia, in tot acest timp, ascunzand orice urma de nesiguranta, ma prefaceam ca stiu ce fac si stiu unde ma indrept. Ma minteam singura. Si voiam o solutie care sa ma reincarce.

Si-asa mi-am inceput canalul de YouTube.

Eram incantata, caci de mult timp imi doream asta, dar eram si complet nepregatita. Si, din nou, ceea ce ar fi trebuit sa-mi salveze pofta de a crea, mi-a adus un stres. Aici am picat intr-un loc unde am fost intrebata “de ce nu te expui mai mult?”. Si mi-am dat seama ca ceva ma deranja la intrebarea asta. M-am intrebat pe mine insumi, de ce nu ma expun mai mult? Si, din nou, acelasi raspuns: Nu’s indeajuns de multumita de ceea ce am creat pana acum incat sa impartasesc pe deplin cu oamenii. Nu mi-e frica de ce-au sa zica, ci stiu ca pot mult mai bine de atat.

Ce inteleg abia acum, e ca oamenii nu prea au inteles. Si nu-i invinovatesc. Voi. Nici intr-un caz nu va invinovatesc. Ba chiar, imi cer iertare pentru dezordine, si v-as fi foarte recunoscatoare daca ati ramane. Pentru ca ceea ce vine nu-i deloc plictisitor. E ceva ce mi-am dorit dintotdeauna, ceva ce chiar inseamna mult pentru mine.

Ma mut definitiv pe engleza, dar asta nu-nseamna ca ne luam la revedere.

Va datoram o explicatie si acum ma simt eliberata.

Iar daca vreodata va pierdeti speranta in voi, tineti minte ca perfectiunea-i doar o boala, iar noile inceputuri sunt intotdeauna bine primite.

xoxo.

2 thoughts on “o explicatie aproape perfecta.

  1. Mai fetițo este grav. Grav pentru că, aceea capacitate de analiza, introspecție, sinteza te-a îndepărtat de algoritmul exprimării in propria-ti limba….Ce încerci să faci? Să îți infuzezi ideile și analiza unora care bunghesc limba engleza? Să încerci asocierea unui curent saxon? Sunt oameni care poate merită a fii reprezentați în gândire și simțire de cei ce pot face asta. Cu propriile cuvinte ale acestei limbi, cu arhaisme și regionalisme. Căci prea este dulce limba asta a noastră ce-o talmacim și rasttalmacim, înjurăm și iubim in dânsa….Dacă nu mă înșel ai origini moldovenești. Și dacă ți-aș spune că “dânsul” este infinit, infinit și mult mai perfect pentru sinonimul lui saxon “shit” definind perfect imaginea sa….Căci “dânsul” în limba maternă este parte din ” Corola de minuni a lumii” la fel ca poi, barabule, lubeniță….Sunt cuvinte ce in engleza-ti adorata nu înseamnă nimic…..Și asta pentru simplul fapt că DOR este unic îl simțim și trăim numai noi cei zamisliti din aceasta tarana. Nu cu I miss you a învins Ștefan, nu cu I miss you și-a iubit domnițele și ibovnicele ci cu DOR și “Și fașiti mai frumușețili mili”…..Amu așa să știi!

    Like

  2. Mariano, mersi pentru comentariu, sunt complet de acord cu faptul ca limba romana nu poate fi inlocuita, ca exprima te-ajuta sa-ti exprimi gandurile mult mai poetic, mai palpabil, mai adanc, insa ce-mi doresc si incotro ma-ndrept eu sunt strans legate de limba engleza.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s